Femeia Nisipurilor

Romancier, prozator, dramaturg, critic literar, regizor si fotograf, Kobo Abe (1924-1993) s-a nascut in Tokyo si si-a petrecut copilaria in Mukden, Manciuria, in anii celui de-al doilea razboi mondial. In 1948 a absolvit medicina la Universitatea Imperiala din Tokyo, dar nu a practicat niciodata. Formatia lui de medic e asociata de critica descrierilor meticuloase ale obiectelor si tonului detasat, aproape clinic, al multora dintre scrierile sale. A debutat cu un volum de poezii in 1947. A scris mai multe povestiri, cu tenta kafkiana si subiecte de science-fiction, incununate cu premii importante. In 1957 ii apare romanul Fiarele se intorc acasa, dar recunoasterea internationala i-o va aduce Femeia nisipurilor (Suna no onna).

Luna cenusie cazand ca o cicatrice peste intinderi nesfarsite de nisip si o vagauna in care plictisit, urineaza un barbat.

Iata o imagine emblematica din romanul Femeia Nisipurilor.Un roman care isi propune ca tema centrala conditia umana.

Un profesor obscur,pe numele lui Niki Jumpei,pasionat de entomologie(studiul insectelor),pleaca intr-o excursie in desert pentru gasirea unor noi specii.Ajuns in desert,descopera un sat ciudat,cu case in gropi de nisip.Pe neasteptate,este sechestrat in casa unei femei vaduve.

Cartea este o meditatie pe tema conditiei umane. Omul e prins in existenta, ca intr-o vagauna de nisip avand ca preocupare majora munca abrutizanta, istovitoare a scoaterii nisipului din groapă pentru supravieţuire, fara a-si gasi adevarata menire.Sunt evidente apropierile  fata de mitul lui Sisif: nesfarsita munca de scoatere a nisipului fara un sens real.

Putem privi romanul ca pe un thriller psihologic, urmarind toate reactiile unui om prins intr-o groapa de nisip impreuna cu o femeie, faţa de lipsa apei, caldura insuportabila, tortura nisipului care patrunde peste tot. Şi aici, sunt reproduse la un alt nivel, aspecte obisnuite ale vietii cotidiene: ideea muncii, finalitatea, valenţele ei (pana la urma lui Nikki Jumpei ii face placere munca in sine), ideea sexului, ideea evadarii, comunicarea ce se creeaza intre cei doi.

E o carte care te face sa te bucuri de cele mai marunte lucruri care ti se intampla peste zi…ca poti respira in voie..ca poti sta intr-un parc..ca ai apa la discretie.Asa ca…ce mai stati?…cititi-o!

Decalog Romanesc!

01. Daca vine muntele la tine, iar tu nu esti Mahomed…. FUGI!!!!….este alunecare de teren.

02. O femeie care iti spune varsta reala este fie prea tanara pentru a avea ceva de pierdut, fie prea batrana pentru a avea ceva de castigat din asta.

03. Numai dupa invidia altora iti dai seama de propria ta valoare.

04. Oamenii sunt ca vinurile. Cu timpul, fie devin din ce in ce mai buni, fie se transforma in otet.

05. Munca nu a omorat niciodata pe nimeni……dar de ce sa risti?

06. Nu este important sa castigi…este important sa-l faci pe celalalt sa piarda.

07. CAND CINEVA TE ENERVEAZA AI NEVOIE DE 42 DE MUSCHI CA SA TE INCRUNTI, DA’ AI NEVOIE DOAR DE 4 SA INTINZI MANA SI SA-I FUTI UNA PESTE OCHI!

08. Intotdeauna dragostea a fost considerata mai importanta decat banii. Dar nimeni nu s-a intrebat cat costa 1 kg de prezervative.

09. Nimeni nu e destul de inteligent ca sa poata convinge pe un prost ca e prost.

10. Cu cat regula e mai stricta, cu atat capul care a conceput-o e mai prost.

Si iata si confirmarea pur mioritica a acestei colectii de legi:

Romanii
Au fãcut pod peste Dunãre în 105 şi au ocupat Dacia în 106. Au pornit spre nord fãcând drum imperial, drum de piatrã. Între 6 şi 10 metri lãţime, patru straturi adâncime, 90 cm, straturi de bolovani legaţi cu mortar, piatrã spartã mãrunt, pietriş sau nisip cu grãunte mare, apoi pavimentul, lespezi şlefuite. Pe margini, borduri solide, din loc în loc, brâuri care sã ţinã drumul strâns, rigole ca sã se scurgã apa. Inginerii prospectau terenul în faţã. Ştiau morfogeodezie şi respectau principiile. La numai douã zile de mers, în spatele lor venea drumul. În 108 au ajuns la Napoca, apoi la Porolissum, Zalãu. 450 km. În doi ani. Apoi au fãcut drumurile secundare, drumuri pentru transport marfã sau vicinale. Dar şi drumuri private. În total, în Dacia au fãcut peste 4.300 de kilometri de drumuri şi 25 de poduri în primii ani de ocupaţie…. Ei au stat aici 160 de ani. Nouã ne-au mai trebuit 1.600 de ani sã facem încã pe atât.

Nemţii
6.800 de kilometri s-au fãcut în timpul lui Carol I, în mai puţin de 15 ani. În Transilvania, toate mãsurãtorile topoşi hãrţile s-au fãcut în timpul ocupaţiei habsburgice. Topograful Dorin Ursuţ le-a studiat şi a predat topografia la universitate spunând tot timpul: de fiecare datã, la fiecare verificare, cotele din hãrţile tocmite de austrieci au ieşit la fix!

Românii
Trei ani au lucrat la 5,6 km de drum care ocoleşte Gherla. În 14 august, Emil Boc, Radu Berceanu, directori locali şi primarul Gherlei tãiau panglica acestei centuri ocolitoare. La cinci zile dupã, drumul s-a prãbuşit. A alunecat terenul. Şi acum se lucreazã la el, iar firma care l-a fãcut se obligã sã plãteascã refacerea lui. Primarul, premierul, ministrul se obligã şi ei sã-i mai taie o datã panglica, pe 1 Decembrie. Pânã atunci avem timp sã vã spunem şi povestea incredibilã a acestui rateu tipic românesc. Şi încã ceva. Cam cât suntem de diletanţi în comparaţie cu romanii care ne-au fãcut drumurile când au cucerit Dacia. Le-au fãcut atunci şi au rezistat 2.000 de ani. Pânã când au venit buldozerele lui Berceanu.